Nu știu dacă există cuvinte care să repare imediat ce am stricat. Și nici nu vreau să mă ascund în spatele unei pagini frumoase sau al unor fotografii. Îmi pare rău că te-am rănit.
Am ales pozele astea pentru că în fiecare văd ceva ce iubesc la noi: privirea ta, râsul tău, glumele noastre cam proaste, serile în care stăteam unul lângă altul și momentele în care eram fericit fără să am nevoie de nimic în plus.
Dar știu că amintirile frumoase nu șterg momentele grele. Dacă te-am făcut să te simți neascultată, singură sau neimportantă, vreau să înțeleg ce te-a durut și să îmi asum partea mea. Nu vreau să-ți promit perfecțiune. Vreau să învăț să am mai multă grijă de tine.
Mi-e dor de tine. De tine, așa cum ești: uneori serioasă, alteori cea mai amuzantă persoană din cameră. Și da, chiar și atunci când mă privești ca în poza de la cafenea. Probabil merit privirea aceea uneori. 😅
Te iubesc, Dasha. Dacă mai există o șansă pentru noi, vreau să o merit prin fapte. Iar dacă ai nevoie de timp, îl respect. Nu vreau să-ți forțez răspunsul. Vreau doar să știi că îmi pasă cu adevărat.